Despre bursă
Bursa „Lions Transilvania” a fost înființată de Prof. Emerit Dr. Anton Ionescu, membru al Clubului
Lions Transilvania din Cluj-Napoca, împreună cu Asociația „Lions Club Transilvania”. Prin ea se acordă
burse de studiu pentru elevi de liceu, precum și pentru studenți înmatriculați în programe de studii
universitare și postuniversitare.
Bursa are drept scop susținerea financiară a unor elevi și studenți cu rezultate foarte bune la
învățătură și cu posibilități materiale reduse. Bursele se acordă pe bază de concurs de dosare.
Bursele sunt acordate indiferent de sexul, religia, rasa, apartenența politică a candidatului sau a
familiei acestuia, apartenența la organizații legal constituite, precum și de alte burse obținute.
Cuantumul bursei
Pentru anul școlar/universitar 2026-2027, cuantumul bursei este de
1.000 lei pe lună, acordat timp de 10 luni:
- pentru elevi, în intervalul septembrie – iunie;
- pentru studenți, în intervalul octombrie – iulie.
Cine poate aplica
Pot fi beneficiari elevii și studenții, cetățeni români, înmatriculați la învățământul preuniversitar
de lungă durată, curs de zi, respectiv la programe de studii universitare și postuniversitare,
școlarizați în regim bugetat la unitățile de învățământ incluse în proiect.
Criterii de eligibilitate
- Media școlară: media de absolvire a anului de studiu încheiat să fie de minim
9,00. Pentru candidații din clasa a IX-a, respectiv din primul an de studii
universitare sau postuniversitare, media de admitere să fie de minim 9,00.
- Media la purtare: media 10 la purtare (criteriu aplicabil elevilor de liceu).
- Studenți: este obligatoriu ca aceștia să fie integraliști, având
toate examenele promovate.
- Venituri: venitul mediu pe membru de familie, în ultimele 3 luni, să nu fie mai mare
de 1.500 de lei per membru de familie.
Instituții de învățământ eligibile
Pentru anul școlar/universitar 2026-2027, instituțiile selectate sunt:
- Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca — clasele a IX-a – a XII-a;
- Liceul Teoretic „Báthory István” din Cluj-Napoca — clasele a IX-a și a X-a;
- Liceul Teologic Reformat din Cluj-Napoca — clasele a IX-a și a X-a;
- Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
— studii universitare și postuniversitare.
Numărul și distribuția burselor — anul școlar 2026-2027
Mă încadrez în criterii, cum procedez?
După ce te-ai asigurat că îndeplinești criteriile de eligibilitate, pregătește următoarele documente:
- Copie nelegalizată după actul de identitate și după certificatul de naștere al aplicantului și al tuturor membrilor familiei, conform fișei tip.
- Adeverință eliberată de instituția de învățământ, care să ateste media de încheiere a anului școlar, respectiv universitar, anterior. Pentru elevii din primul an de liceu și studenții din primul an de studii, adeverința va conține media de admitere.
- Documente din care să rezulte nivelul venitului pe membru de familie:
- adeverință de salariu de la locul de muncă al părinților;
- cupoane de pensie;
- certificate de atestare fiscală eliberate de primării și administrațiile financiare privind venitul agricol, precum și alte venituri;
- eventual, rapoarte de anchetă socială ale Direcțiilor de Asistență Socială ale primăriilor.
Nu se acceptă declarații pe propria răspundere în ceea ce privește venitul.
- Contul IBAN deschis pe numele aplicantului, de preferință la una dintre sucursalele Băncii Transilvania. Nu sunt acceptate conturi deschise pe numele altor persoane.
- Fișa tip completată cu toate informațiile cerute.
- Pentru candidații la programe postuniversitare (masteranzi și doctoranzi): un proiect de cercetare, întocmit conform cerințelor publicate de Lions Club Transilvania.
Completarea corectă a fișei constituie un criteriu obiectiv de selecție. Dosarele sau fișele tip incomplete vor fi scoase din competiție.
Cum se depune dosarul?
În anul școlar 2026–2027, dosarele se depun online. E simplu: îți creezi un cont, completezi formularele și atașezi documentele, scanate sau fotografiate clar.
- Nu te speria dacă îți lipsește ceva: poți reveni oricând în contul tău ca să adaugi documentele lipsă.
- Poți salva în orice moment ce ai completat și poți continua mai târziu, de unde ai rămas.
Important: dosarul trebuie finalizat și depus înainte de termenul-limită de primire a cererilor pentru bursă.
Începe înscrierea online
Cum se calculează punctajul
Elevi de liceu și studenți la licență
Ierarhizarea se face pe baza punctajului acordat fiecărui candidat și reflectă atât situația la învățătură, cât și profilul social al aplicantului. În punctajul final, media anuală are o pondere de 75%, iar punctajul social de 25%.
La studenți se ia în calcul media anului de studiu încheiat (respectiv media de admitere pentru cei din anul I), cu condiția ca aceștia să fie integraliști. Criteriile sociale sunt identice cu cele ale elevilor de liceu.
Masteranzi și doctoranzi
Punctajul final se compune din nota proiectului de cercetare (75%) și mediile de absolvire și de admitere (25%).
Pentru calcularea veniturilor se iau în calcul toate veniturile permanente (salarii, pensii sau alte indemnizații), cu excepția alocațiilor pentru creșterea copiilor și a burselor sociale.
Grila de evaluare (punctajul social)
Punctajul social se calculează după grila de mai jos (Anexa 2 din regulament).
Membri de familie
| Număr de membri | Punctaj |
|---|
| Până la 3 membri | 0,5 puncte |
| 4 membri | 1 punct |
| 5 membri | 1,5 puncte |
| 6 membri | 2 puncte |
| Mai mult de 7 membri | 2,5 puncte |
Venitul pe membru de familie (lei)
| Venit | Punctaj |
|---|
| 1500 – 1400 | 0,5 puncte |
| 1400 – 1300 | 1 punct |
| 1300 – 1200 | 1,5 puncte |
| 1200 – 1100 | 2 puncte |
| 1100 – 1000 | 2,5 puncte |
| 1000 – 900 | 3 puncte |
| 900 – 800 | 3,5 puncte |
| 800 – 700 | 4 puncte |
| 700 – 600 | 4,5 puncte |
| 600 – 500 | 5 puncte |
| 500 – 400 | 5,5 puncte |
| 400 – 350 | 6 puncte |
| 350 – 300 | 6,5 puncte |
| Sub 300 | 7 puncte |
Punctaj suplimentar
| Situație | Punctaj |
|---|
| Familie cu părinți divorțați | 1 punct |
| Unul dintre părinți decedat | 3 puncte |
| Ambii părinți decedați | 4 puncte |
Notă: punctajul de referință se calculează cu zecimale, așa cum reiese din adeverința eliberată de instituția de învățământ la care este înmatriculat candidatul.
Obligațiile bursierilor
Beneficiarii burselor trebuie să respecte regulamentul intern al unității de învățământ și să frecventeze cursurile profilului la care sunt înscriși.
Lions Club Transilvania încheie cu fiecare bursier (sau părinte/tutore legal, după caz) un contract în care sunt stabilite drepturile și obligațiile ambelor părți pe toată perioada derulării bursei.
Prezentarea unor documente false în scopul obținerii burselor atrage răspunderea penală și pierderea dreptului de a mai solicita pe viitor alte burse din partea Lions Club Transilvania.
Documente
Descarcă regulamentul și formularele necesare înscrierii.
PDF
Regulamentul bursei 2026-2027
Regulamentul complet de acordare a burselor pentru anul școlar/universitar 2026-2027. În vigoare de la 01.09.2026.
PDF · 187 KB
· 2026-2027
· publicat 14.07.2026
Descarcă regulamentul
PDF
Declarația GDPR
Declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
PDF · 45 KB
· publicat 01.02.2022
Descarcă declarația
Ai nevoie de ajutor?
Dacă nu te descurci sau ai întrebări, te rugăm să ne contactezi.
Contactează-ne